Prezentare generală Nexus Foto Konta


Prezentare generală

    Nexus Foto Konta este o aplicație Android pe care o instalam gratuit din Google Play si cu ajutorul căreia facem fotografii la documentele contabile primare şi le trimitem automat pe serverul de contabilitate.

    Pentru a utiliza Nexus Foto Konta trebuie sa achizionam cate o licenta pentru fiecare baza de date (societate) la care dorim sa o folosim.

    Imaginile documentelor ajung in Arhiva din Nexus in format Jpeg sau Png dupa cum optam in setarile aplicatiei.

    Nexus Media a creat o aplicatie utilitara gratuita, numita Nexus Operare Documente Primare, cu ajutorul careia gestionam mai simplu imaginile primite.

    Ideal ar fi sa montam la calculator doua monitoare si pe un monitor sa rulam Nexus Documente Primare, iar pe celalalt monitor sa rulam Nexus ERP.


    Nexus Operare Documente Primare este proiectat sa gestioneze fisiere de tip imagine (jpg, png, etc) si fisiere de tip PDF. Documentele primite pot fi bifate ca operate si asociate cu documentele inregistrate in aplicatie.



    După realizarea unei fotografii pentru un document contabil, aceasta ajunge imediat in baza de date si il vedem in aplicatia Nexus Operare Documente Primare. In continuare, documentul poate fi operat în Nexus ERP.


    Trebuie sa avem grija ca serverul nostru sa aiba suficient spatiu pentru stocarea fisierelor primite, iar in cazul in care consideram necesar putem apela la optiunea de a sterge periodic documentele deja operate.

    Imaginile preluate nu mai trebuie prelucrate, ele sunt optimizate de aplicația noastră direct pe telefon atât ca dimensiune în pixeli, cât și ca rată de compresie.

    Dimensiunile fotografiilor vor fi ajustate pentru formatul A4 portret.

    Cu ce vă poate ajuta Nexus Foto Konta?

    Daca nu doriți să mai primiți facturile în sacoșă, în schimb doriți să primiți din timp documentele primare. Nexus Foto Konta vă ajută să gestionați documentele primite în contabilitate mai sigur, mai simplu și mai rapid.

    Deci, Nexus Foto Konta este o aplicație Android cu ajutorul căreia clienții dvs. la serviciile de contabilitate realizează fotografii la documentele lor contabile primare și le trimit automat pe serverul dvs. de contabilitate.