Nexus ERP

Salvare automată bază de date pe un server FTP


    Pentru a realiza o activitate automată de salvare a unei BD pe un server FTP este necesar să creăm o programare. În acest sens, din meniul principal se alege tab-ul Instrumente > Activități automate > Programări > Adaugă.

    În fereastra de adaugă programare care se deschide se completează următoarele:

    • Se trece la alegere o denumire pentru această procedură;
    • Tipul programării (o singură dată sau periodic);
    • Frecvența calendaristică (zilnic, săptămânal sau lunar și numărul de zile la care se face salvarea automată a BD);
    • Frecvența zilnică (ora la care se realizează această procedură);
    • Durata (data de început și data de final/fără o dată limită);

    ***Info: În funcție de opțiunile care se aleg, doar anumite câmpuri rămân active pentru completare.

    După ce am definit frecvența programării, se crează și activează programarea efectivă. Astfel, din aceeași fereastră de activități programate se alege Salvări baza de date > Adaugă.

    Odată deschisă fereastra de adaugă activitate automată- salvări baze de date se completează următoarele:

    • Denumirea activității automate în funcție de preferințe;
    • Pentru câmpul “Programare” se alege programarea pe care am creat-o anterior;
    • Locația salvării bazei de date, în acest caz calea pentru serverul FTP;
    • Utilizatorul și parola;
    • Numărul maxim de salvări;
    • Se bifează câmpul „Activ” pentru a activa activitatea automată de salvare a bazei de date pe un server FTP;
    • Se bifează câmpul “Mentenanță baze de date înainte de salvări” dacă dorim ca înainte de salvare să se facă o mentenanță a bazei de date;
    • În final se aleg societățile pentru care dorim să realizăm salvarea bazei de date.

    Prin urmare, având toate acestea puse la dispoziție, se dă click pe “Rulează acum”, iar procedura de salvare a bazei de date pe un server FTP va rula conform periodicității alese.