Utile

Contul 408 Furnizori - facturi nesosite

Contul 408 "Furnizori - facturi nesosite"

Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa decontărilor cu furnizorii pentru aprovizionări de bunuri, lucrări executate şi servicii prestate, pentru care nu s-au primit facturi.

Soldul creditor al contului reprezintă sumele datorate furnizorilor pentru care nu s-au primit facturi.

Contabilitatea analitică se ţine pe fiecare furnizor. Furnizorii se grupează în furnizori interni şi furnizori externi.

Contul 408 "Furnizori - facturi nesosite" este un cont de pasiv.

Contul 408 "Furnizori - facturi nesosite" se creditează prin debitul conturilor:

  • 301 "Materii prime" - cu valoarea la preţ de înregistrare a materiilor prime achiziţionate de la furnizori.
  • 302 "Materiale consumabile" - cu valoarea la preţ de înregistrare a materialelor consumabile achiziţionate de la furnizori.
  • 303 "Materiale de natura obiectelor de inventar" - cu valoarea la preţ de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar achiziţionate de la furnizori.
  • 308 "Diferenţe de preţ la materii prime şi materiale" - cu diferenţele de preţ în plus (costul de achiziţie este mai mare decât preţul standard sau prestabilit) aferente materiilor prime şi materialelor consumabile intrate în gestiune prin achiziţionarea de la furnizori.
  • 361 "Animale şi păsări" - cu valoarea la preţ de înregistrare a animalelor şi păsărilor achiziţionate de la furnizori.
  • 368 "Diferenţe de preţ la animale şi păsări" - cu diferenţele de preţ în plus (costul de achiziţie este mai mare decât preţul standard sau prestabilit) aferente animalelor şi păsărilor achiziţionate de la furnizori.
  • 381 "Ambalaje" - cu valoarea la preţ de înregistrare a ambalajelor achiziţionate de la furnizori.
  • 388 "Diferenţe de preţ la ambalaje" - cu diferenţele de preţ în plus (costul de achiziţie este mai mare decât preţul standard sau prestabilit) aferente ambalajelor achiziţionate de la furnizori.
  • 604 "Cheltuieli privind materialele nestocate" - cu valoarea materialelor nestocate aprovizionate, incluse direct pe cheltuieli.
  • 605 "Cheltuieli privind energia şi apa" - cu valoarea consumului de energie şi apă.
  • 611 "Cheltuieli de întreţinere şi reparaţii" - cu valoarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii executate de terţi.
  • 612 "Cheltuieli cu redevenţele, locaţiile de gestiune şi chiriile" - cu cheltuielile cu redevenţele, locaţiile de gestiune şi chiriile datorate terţilor.
  • 613 "Cheltuieli cu primele de asigurare" - cu valoarea primelor de asigurare datorate terţilor conform contractelor de asigurare.
  • 614 "Cheltuieli cu studiile şi cercetările" - cu valoarea studiilor şi cercetărilor executate de terţi.
  • 622 "Cheltuieli privind comisioanele şi onorariile" - cu valoarea comisioanelor şi onorariilor datorate terţilor.
  • 623 "Cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate" - cu cheltuielile de protocol, reclamă şi publicitate datorate terţilor.
  • 624 "Cheltuieli cu transportul de bunuri şi de personal" - cu cheltuielile pentru transportul de bunuri şi transportul colectiv de personal datorate terţilor.
  • 625 "Cheltuieli cu deplasări, detaşări şi transferări" - cu cheltuielile reprezentând deplasări, detaşări şi transferări (inclusiv transportul) datorate terţilor.
  • 626 "Cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii" - cu valoarea serviciilor poştale şi a taxelor de telecomunicaţii datorate terţilor.
  • 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi" - cu sumele datorate pentru alte servicii prestate de terţi.
  • 665 "Cheltuieli din diferenţe de curs valutar" - cu diferenţele nefavorabile de curs valutar înregistrate la închiderea exerciţiului financiar.

Contul 408 "Furnizori - facturi nesosite" se debitează prin creditul conturilor:

  • 401 "Furnizori" - cu valoarea facturilor primite, în cazul în care acestea au fost evidenţiate ca facturi nesosite.
  • 765 "Venituri din diferenţe de curs valutar" - cu diferenţele favorabile de curs valutar înregistrate la închiderea exerciţiului financiar.