Utile

Contul 645 Cheltuieli privind asigurarile si protectia sociala

Contul 645 "Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială"

Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa cheltuielilor privind asigurările şi protecţia socială.

La sfârşitul lunii, contul nu prezintă sold.

Contabilitatea analitică se ține pe feluri de aporturi. Astfel, avem analiticele:

  • 6451 - Cheltuieli privind contribuția unității la asigurarile sociale
  • 6452 - Cheltuieli privind contribuția unității pentru ajutorul de somaj
  • 6453 - Cheltuieli privind contribuția angajatorului pentru asigurarile sociale de sănătate
  • 6455 - Cheltuieli privind contribuția unității la asigurarile de viață
  • 6456 - Cheltuieli privind contribuția unității la fondurile de pensii facultative
  • 6457 - Cheltuieli privind contribuția unității la primele de asigurare voluntară de sănătate
  • 6458 - Alte cheltuieli privind asigurarile și protecția socială

Contul 645 "Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială" este un cont de activ.

Contul 645 "Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială" se debitează prin creditul conturilor:

  • 423 "Personal - ajutoare materiale datorate" - cu sumele acordate personalului, potrivit legii, pentru protecţia socială.
  • 431 "Asigurări sociale"
    • cu contribuţia angajatorului la asigurările sociale;
    • cu sumele reprezentând contribuţii privind concediile şi alte drepturi de asigurări sociale, potrivit legii;
    • cu contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate.
  • 437 "Ajutor de şomaj" - cu contribuţia unităţii la constituirea fondului pentru ajutorul de şomaj.
  • 473 "Decontări din operaţii în curs de clarificare" - cu sumele clarificate înregistrate pe cheltuieli.
  • 481 “Decontări între unitate şi subunităţi” - cu cheltuielile decontate de subunităţi pentru realizarea activităţilor fără scop patrimonial prevăzute în bugetul unităţii (în contabilitatea unităţii).

Contul 645 "Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială" se creditează prin debitul contului:

  • 1211 "Excedent sau deficit privind activităţile fără scop patrimonial" - la sfârşitul perioadei, cu soldul debitor al contului de cheltuieli privind activităţile fără scop patrimonial.